Mi e dor de casa

...si iar o sa par nostalgica...de fapt chiar sant intruchiparea nostalgiei de cand ma stiu.Of Doamne,de data asta insa am mare dreptate sa privesc in urma, sa mi fie dor si din prea multa nostalgie sa numar zilele ce au trecut de cand sant aici pe strazile de beton ale Italiei,insotind babutele si mosii la plimbare,trancanind intr o italiana al carui accent particular de romanca ne tradeaza la fiecare cuvintel scos pe buze(am ceva in particular cu accentele fiecarei natii pe care aici m am obisnuit s o disting si de care voi vorbi altadata)asadar calculand aceste zile am ajuns la o cifra rotunda,ironica,cuminte,istorica,biblica,de 2222 zile,nici mai mult nici mai putin de atat:douamiidouasutedouazecisidoua de zile,celemainostalgicezile,nostalgico-instrainatelemelezile...cine ar fi crezut ca voi fi capabila de asa o inertie?
Sa merg la culcare atatea seri fara sa spun „noapte buna”fiintelor mele care le am dat viata,sa nu le aud atatea nopti respiratia monotona,sa n aud cainii mei si ai vecinilor latrand,atatea dimineti fara umbrele crengilor de la fereastra mea,fara rasaritul de soare ce numai in satucul meu uitat de lume se poate vedea:imens pe creasta dealului Largii...fara ascunzatoarea din fundul gradinii unde ma refugiam sub nucul cu crengile-n poala sa mi vars cate un naduf...cate-o lacrima.....................
Mi-a imbatranit sufletul si mi e otravit de atata dor de copacii taiati,de florile uscate,de urme sterse definitiv........................................................................................